Paste Uncategorized

Paste cu sos cremos de ardei copt

O rețetă de paste simple dar delicioase, cu un sos cremos și aromat cu ardei copt. E o rețetă vegană de paste super bună, sosul pare că ar avea smântână lichidă, are o textură foarte catifelată.

Vă invit să o încercați, chiar dacă nu pare cine știe ce, a ajuns să fie rețeta mea preferată de paste. Ardeii se coc într-o tavă în care puneți hârtie de copt sau folie de aluminiu pentru a curăța totul rapid. Cât timp fierb pastele și sosul, puneți câțiva ardei stropiți cu ulei de măsline în tavă la 220 grade Celsius până când au câteva pete negre, toată aroma de jar e acolo. E și o modalitate perfectă de a scapă de niște ardei stafidiți din frigider.

Ingrediente (2-3 porții)

100 g paste/persoană

o conservă de roșii

2-3 ardei grași sau kapia

o ceapă galbenă

3 căței usturoi

o mână de frunze de busuioc

Mod preparare:

  1. Se încălzește cuptorul la maxim. Se taie ardeii în bucăți mari, se amestecă cu ulei de măsline și sare și se pun la cuptor 10-15 min până când au câteva pete negre.
  2. Între timp se pune apă cu sare la fiert pentru paste și se gătesc conform pachetului.
  3. În ulei de măsline și o bucățică mică de unt se călește ceapa tăiata mai gros. Se adaugă apoi usturoiul, niște piper proaspăt, niște sare și 2-3 frunze de busuioc.
  4. Se adaugă conserva de roșii și se dă focul încet. Când sunt gata ardeii se adaugă în sos. Se adaugă și restul de busuioc și câteva linguri din apa în care fierb pastele.
  5. Tot sosul se pune în blender sau se folosește blenderul de mână. E gata când e totul cremos.
  6. Se întoarce pe foc și se mai adaugă o lingură-două de apa în care au fiert pastele și se adaugă și pastele și se amestecă totul.

Mai puneți deasupra niște piper proaspăt și parmezan.

Poftă bună!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.